27 dec. 2024 , autor: Nadia Maki, EPG senior researcher, și Radu Dudău, președinte EPG
In aprilie 2024, România a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 318/2024, care introduce o schemă de contracte pentru diferență (CfD) pentru sprijinirea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Pe parcursul verii 2024, ANRE a stabilit metodologia de determinare și colectare a contribuțiilor CfD, iar Ministerul Energiei a aprobat schema de ajutor de stat.
Prima licitație de CfD s-a încheiat și a achiziționat cu succes obiectivul de aproximativ 1,5 GW de capacitate instalată (1 096 MW pentru energia eoliană terestră și 432 MW pentru energia solară). În urma evaluării tehnice, 47 de oferte au fost eligibile pentru evaluarea financiară, iar 21 de solicitanți au primit contracte. Prețurile maxime au fost stabilite la 78 EUR/MWh pentru energia solară și la 82 EUR/MWh pentru energia eoliană terestră, iar media ponderată a prețurilor de pornire a fost de 51 EUR/MWh pentru energia solară și de 65 EUR/MWh pentru energia eoliană, ceea ce reprezintă un raport bun calitate-preț. O a doua licitație cu 3,5 GW (1,5 GW pentru energia eoliană terestră și 2,0 GW pentru energia solară) este programată pentru al treilea trimestru al anului 2025. Licitațiile viitoare pot include și alte tehnologii, cum ar fi energia eoliană offshore și nucleară.
Un contract CfD va avea o durată de 15 ani. Fondul de modernizare sprijină sistemul cu 3 miliarde EUR până în 2030, după care costurile de întreținere vor fi transferate pe facturile consumatorilor. Acest flux de venituri garantat pe o perioadă de 15 ani permite dezvoltatorilor să obțină finanțare prin asigurarea unor perioade de recuperare previzibile și a unor randamente minime ale investițiilor, protejând investitorii de fluctuațiile pieței.
CfD-urile sunt un instrument important menit să protejeze anumite tehnologii de producere a energiei electrice de volatilitatea pieței și să asigure stabilitate pe termen lung. Cu toate acestea, în ciuda succesului acestei prime licitații, sectorul românesc al energiilor regenerabile continuă să acționeze cu prudență, deoarece unele formulări din contractul CfD sunt mai puțin liniștitoare decât păreau la prima vedere.
Preocupările industriei
Unele părți interesate și-au exprimat îngrijorarea cu privire la stabilitate, în special cu privire la faptul că, astfel cum este redactat, contractul oferă o proiecție limitată pentru producătorii de energie electrică, care își asumă mai multe riscuri în cadrul CfD din România decât în cadrul sistemelor CfD din alte state.
Metodologia privind prețul de referință
Proiectul de metodologie pentru stabilirea prețului de referință a fost considerat pozitiv de către industrie, deși metodologia finală nu a fost încă publicată de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei. Definiția prețului de referință prezintă un risc pentru producători, deoarece ANRE își rezervă dreptul de a revizui metodologia în orice moment dacă se consideră că prețul de referință nu reflectă în mod adecvat tendințele pieței. Cu toate acestea, modul exact în care ANRE va (re)evalua situația nu este clar.
Aceasta este o clauză contractuală surprinzătoare, având în vedere că prețul de referință se bazează pe piața medie a energiei electrice pentru ziua următoare, care ar trebui să fie o citire directă a pieței. EPG sugerează că formularea referitoare la ajustarea metodologiei prețului de referință ar trebui să se limiteze cel puțin la un anumit punct procentual, pentru a permite producătorilor de energie electrică să se adapteze la cel mai pesimist scenariu atunci când decid să depună o ofertă în rundele de licitație viitoare.
Indicele prețurilor de consum
Au fost exprimate îngrijorări cu privire la absența evoluției cumulative a indicelui prețurilor de consum (IPC). În teorie, prețul de exercitare CfD ar trebui să fie ajustat la fiecare trei ani pe baza IPC; cu toate acestea, ajustarea se aplică numai dacă IPC crește cu mai mult de 10%. Prin urmare, orice inflație sub 10% nu va fi ajustată, lăsând producătorii să se confrunte cu pierderi bazate pe inflație până la acest prag.
Într-adevăr, ajustările bazate pe IPC sunt în conformitate cu indicele prețurilor de consum din zona euro, care este în general mai conservator decât IPC din România. Natura pe termen lung a CfD înseamnă că inflația reală ar putea depăși plățile CfD și ar putea avea un impact semnificativ asupra randamentelor. Sarcina dezechilibrată a gestionării inflației care revine producătorului nu corespunde scopului de reducere a riscurilor al unui CfD.
Ieșirea unilaterală a statului
Statul are dreptul de a rezilia unilateral un contract CfD, după bunul său plac, lucru pe care mulți din industrie îl consideră inacceptabil și care subminează însuși sensul sistemului: să permită un flux de venituri previzibil pe termen lung.
În temeiul acestei clauze, generatorul are dreptul la plăți care, teoretic, ar trebui să se ridice la ceea ce ar fi primit dacă acordul ar fi durat până la capăt. Ca întotdeauna, însă, diavolul este în detalii, iar metodologia utilizată pentru calcularea plății de reziliere nu este clară. Pe baza formulelor descrise în contract, compensația de reziliere ar trebui să echivaleze cu pierderea generatorului pe piață pe baza mediei ponderate istorice a plăților diferenței CfD de la data începerii și a producției măsurate din anul precedent, inclusiv o rată de actualizare. Cu toate acestea, generatorul riscă ca statul să rezilieze contractul după un an stabil, înainte ca piața să ia o turnură, lăsând generatorul să suporte singur povara. În cazul în care piața rămâne relativ stabilă, suma de reziliere ar corespunde în mod rezonabil cu ceea ce producătorul ar fi trebuit să primească. Totuși, în această situație, de ce ar alege guvernul să renunțe la contract?
În plus, calculele prețului de referință vor juca un rol semnificativ în nivelul taxei de reziliere plătite producătorilor. Dacă aceste valori sunt transparente și echitabile, există un scenariu în care generatorul este compensat în mod echitabil, dar o clauză care permite uneia dintre părți să rezilieze unilateral contractul fără motiv nu inspiră încredere.
Aspecte de reglementare aflate în afara controlului producătorului
Responsabilitatea obținerii conectării la rețea (ATR) cade pe umerii producătorului de energie electrică, acesta având puține căi de atac în cazul în care deciziile OTS sunt în afara controlului său. În etapa de licitație, ofertanții trebuie să dovedească cererea pentru ATR. Cu toate acestea, ei sunt responsabili pentru obținerea ATR în termen de șase luni de la semnarea contractului CfD, iar unii ofertanți și-au exprimat în mod justificat îngrijorarea cu privire la termenele strânse, mai ales că deciziile privind conexiunile la rețea sunt sub controlul OTS, în timp ce ofertanții au un control redus asupra termenelor de luare a deciziilor.
Ordonanța Guvernului 59/2013 stipulează că racordarea la rețea trebuie acordată de către OST în termen de șase luni de la depunerea cererii, dar în practică acest lucru poate dura mai mult de un an. Prin urmare, producătorii își asumă riscul de a nu primi acordurile de racordare la timp. Capacitatea OST de a face față unui aflux de noi acorduri de racordare la rețea este cunoscută ca întâmpinând dificultăți. În cazul în care OST nu poate lua o decizie în termenul de 6 luni, contrapartea CfD are dreptul să impună garanții de bună execuție ofertantului. În mod similar, procesul de obținere a unei autorizații de construcție nu este garantat, iar riscul de eșec sau întârzieri poate afecta, de asemenea, capacitatea producătorului de a duce proiectul la bun sfârșit și de a suporta penalități semnificative. (Sursa: https://jurnaldesustenabilitate.ro/succesul-licitatiei-cfd-aduce-optimism-dar-provocarile-din-industria-energetica-persista/)
Comments