5 Nov. 2024, autor: Invest Energy
Ministerul Energiei vine cu noi reglementări pentru stocare și prosumatori. Un proiect de OUG referitor la stocarea energiei este în consultare publică, respectiv OUG pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. Potrivit actului normativ, se propune eliminarea dublei taxare a energiei stocate. În prezent, energia stocată este supusă taxării atât la preluarea din SEN, cât și la reintroducerea ei în sistem, ceea ce descurajează dezvoltarea capacităților de stocare. OUG elimină aceste taxe duble, scutind operatorii de stocare de la plata contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență și a altor tarife de transport și distribuție aplicate în mod repetat.
Proiectul de OUG susține și dezvoltarea unor soluții inovatoare de stocare sezonieră, care să permită echilibrarea fluxurilor de energie între perioadele de supraproducție (ex. energie regenerabilă din surse eoliene și solare) și perioadele de consum ridicat. Aceste măsuri vor contribui la stabilitatea prețurilor și la reducerea dependenței de importurile de energie, în special în perioadele critice, precizează Ministerul Energiei. (Cititi mai multe pe https://www.investenergy.ro/guvernul-va-aproba-noi-reglementari-pentru-stocare-si-prosumatori-ministerul-energiei-propune-eliminarea-dublei-taxare-a-energiei-stocate-va-exista-obligatia-auditarii-cibernetice-a-sistemelor-si-re/ )
コメント