top of page

ANRE: Procedura ATR 2026

  • office006034
  • acum 5 zile
  • 2 min de citit

30 oct.2025, autor: PV Romania


ree

Nota Informativa privind intrarea in vigoare a Metodologiei privind alocarea capacităţii reţelei electrice pentru racordarea locurilor de producere a energiei electrice, prevăzută în anexa nr. 1 a Ordinului ANRE 53/2024 incepand cu 01.01.2026


In conformitate cu prevederile Anexei 1 la Ord. ANRE 53/2024 care a aprobat “Metodologia privind alocarea capacității rețelei electrice pentru racordarea locurilor de producere a energiei electrice”, respectiv a modificarilor si completarilor Ord. 59/2013 introduse prin același Ordin ANRE 53/2024, incepand cu data de 01.01.2026, pentru locurile de producere/de consum şi de producere cu puteri instalate ale capacităţilor de producere mai mari sau egale cu 5 MW, emiterea avizului tehnic de racordare este condiționată de îndeplinirea tuturor obligațiilor privind plata capacității alocate în conformitate cu prevederile din contractul de alocare de capacitate.

In aceste conditii reglementate, Operatorii de Distributie vor emite avize tehnice de racordare pentru aceste categorii de utilizatori doar pana la data de 31.12.2025, ulterior urmand a se aplica metodologia de alocare capacitate.

Fata de cele de mai sus:

  1. Cererile de racordare pentru care nu a fost incheiat contractul pentru elaborarea studiului de solutie pana la data de 31.12.2025, se vor anula din oficiu, urmand ca utilizatorii sa initieze o noua cerere in 2026 in conditiile Ord. ANRE 53/2024;

  2. Cererile de racordare pentru care a fost incheiat contractul pentru elaborarea studiului de solutie pana la data de 31.12.2025, dar care nu se vor finaliza prin emiterea avizelor tehnice de racordare pana la data de 31.12.2025, vor fi gestionate astfel:

Utilizatorii vor comunica in scris catre operatorul de distributie pana la data de 09.01.2026 una din cele doua optiuni:

a. Inchiderea cererii de racordare, cu plata catre proiectant a serviciilor prestate pana la 31.12.2025, conform evaluarii proiectantului pentru situatiile cu incredintare directa, respectiv pe baza componentelor din oferta operatorului de distributie pentru cererile incredintate OD;

b. Continuarea procesului de avizare a studiului de solutie si inchiderea cererii de racordare dupa emiterea avizului CTE de catre operatorul de distributie (fara a fi conditionat de emiterea avizului OTS – unde este cazul), fara a se emite ATR, situatie in care se va achita catre proiectant contravaloarea integrala a studiului de solutie.


In situatia in care nu se transmite una din cele doua optiuni pana la data de 09.01.2026, operatorul de distributie va aplica cele mentionate la pct. a).

Pentru oricare din situatii utilizatorul intelege ca, dupa 31.12.2025, procesul de racordare va fi reluat in conditiile stipulate de Ord. 53/2024 si Ord. 59/2013 cu modificarile si completarile ulterioare, fara a se putea indrepta impotriva operatorului de retea pentru eventuale despagubiri/penalizari.(comunicat ANRE)

Comentarii


bottom of page